Georgia, bilant la un an dupa razboi.Interviu cu Filon Morar

Anul trecut, Georgia, un mic stat din Caucazul de Sud, a atras atentia intregii lumii printr-o incercare temerara a regimului de la Tbilisi (incurajat probabil de sprijinul acordat de Occident dupa 2003) de a aduce sub autoritatea sa regiunea separatista Osetia de Sud(sustinuta de Rusia). Actiunea in forta declansata de georgieni la 7 august 2008, a avut drept consecinta interventia militara a Rusiei, ale carei trupe au trecut dincolo de Osetia de Sud si Abhazia(o alta regiune separatista de pe teritoriul Georgiei, sprijinita de Moscova), ajungand foarte aproape de Tbilisi. Dupa cinci zile de razboi, Rusia si Georgia au incheiat un acord de mentinere a pacii, mediat de UE, care a trimis o misiune de monitorizare in Georgia (EUMM).

Ce se intampla cu Georgia la un an dupa razboi? Acesta este principala intrebare, de la care am pornit intr-un interviu cu Filon Morar, adjunctul sefului  EUMM in Georgia.

In anii 1990 au existat programe de asistenta  ale UE pentru Caucazul de Sud cu performante reduse. Din 2003 UE a acordat o atentie deosebita regiunii prin Politica Europeana de Vecinatate, un nou program de asistenta, continuat anul acesta prin Parteneriatul Estic. Pare ca UE a revenit in Caucazul de Sud… De ce s-ar intoarce europenii in aceasta regiune? Care sunt intersele UE in Caucazul de Sud?

Cred ca UE este inca lipsita de o viziune asupra a ceea ce inseamna vecinatatea estica. Exista un dezechilibru intre deja traditionala politica a UE cu tarile din Mediterana (cu vectorii reprezentati de  Franta si  Spania)  si relatiile cu Estul.

Cred ca nu a existat niciodata convingerea ca UE poate sa joace un rol foarte bun in aceasta regiune. In august 2008, Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei, stat care detinea presedintia UE, a speculat un moment propice si a trimis o misiune de peste 200 de monitori in Georgia. Pentru moment, tuturor partilor le-a convenit, a fost si o chestiune de conjunctura. 26 de state europene au avut contributii acolo, monitorii europeni s-au interpus intre georgieni si fortele ruse si osetine.

Cum ati caracteriza politica externa a  UE fata de conflictele inghetate?

Cred ca  Bruxelles-ul a vrut sa lase acest spatiu pe seama unei dezvoltari de la sine, ca si cum iesirea unor tari foste comuniste de sub influenta Rusiei s-ar fi putut petrece de la sine. Aceeasi atitudine a avut-o UE si fata de conflictele inghetate, dar un conflict mocnit produce efecte in timp intre  autoritatea din tara care doreste reintregirea si  separatistii care incearca sa-si intaresca pozitiile. In fiecare an, de la inceputul anilor 1990 au fost incidente in Georgia si de cele mai multe ori au fost trecute sub tacere.

Germania are o atitudine stranie fata de Georgia. Berlinul a investit inca din anii 1990 in Georgia, dar participa proiectele energetice ale Rusiei care exclud Georgia si nu a sustinut-o sa adere la NATO…

In relatiile internationale aceasta nu este o atitudine incongruenta, nu este o noutate. Un exemplu asemanator sunt statele care acorda ajutor umanitar Palestinei si care sprijina politic si economic Israelul…Sau in Consiliul de Securitate si in Adunarea Generala a ONU, sustin, de obicei , Tel Avivul chiar daca trimit ajutoare pelestinienilor.

De ce nu renunta Georgia la Abhazia si Osetia de Sud daca nu le controleaza de facto?

Cred ca problema nu este cine renunta si cine castiga. Este necesara o cointeresare a liderilor de facto. Solutia nu este antagonizarea elitelor de facto din regiunile separatiste ci colaborarea cu aceste elite, cu riscul de a le legitima.

Mihail Saakasvili a castigat, in 2004, alegerile cu doua mesaje: modernizarea Georgiei(optiunea Georgiei pentru Occident este foarte vizibila prin marile companii occidentale care sunt acolo) si reintregirea nationala. Probabil ca dupa Ajaria, increderea in succesul intr-o actiune in forta a crescut.

Ajaria a fost poate un exemplu bun, dar acolo s-a actionat in forta. Opozitia ii reproseaza lui Saakasvili ca a inchis granita cu Osetia de Sud si cu Abhazia, determinandu-le sa se intoarca catre Rusia. Daca ar fi fost o lectie pe care georgienii ar fi trebuit sa o invete dupa 1991 din conflictele inghetate a fost sa renunte la recursul la forta. Dovada este si status-quo-ul de acum, care este complet nefavorabil georgienilor si a rasturnat niste progrese  ale Georgiei, care controla pana in august 2008 valea Kodori din Abhazia si 1/3 din Osetia de Sud.

Trebuie luat in consideratie si faptul  ca nu toti cei care traiesc in Abhazia ar dori separarea de Georgia si unirea cu Rusia. Astfel, in Abhazia, situatia pare sa fie destul de diferita fata de Osetia de Sud pentru ca are o populatie mai mare, este o regiune mai extinsa. In plus, miscarile de opozitie sunt mai fragmentate. Exista grupuri care nu favorizeaza unirea cu Rusia, pornind de la premiza ca lupta abhazilor a avut ca obiectiv pastrarea identitatii distincte, iar unirea ar fi asimilarea intr-un stat si mai mare, Federatia Rusa.

Vor pleca americanii din Georgia?

De cele mai multe ori, noi ca monitori europeni, eram perceputi ca americani pentru ca USAID si ambasada SUA sunt foarte active acolo. Totusi, cel mai mare investitor/donator colectiv in Georgia nu este Washingtonul ci Bruxelles-ul(state ale UE ca Germania, Suedia…).

Georgia s-a aflat sub dominatie ruseasca, indiferent de forma acesteia(Imperiul Tarist sau URSS) vreme de cateva sute de ani. Trupele rusesti s-au aflat pe teritoriul acesteia dupa 1991. In august 2008, Rusia a declansat un razboi impotriva Georgiei… Acest trecut i-a facut pe georgieni anti-rusi? Cum ii percep georgienii de rand pe rusi?

Din cand in cand mergeam prin scolile aflate in apropierea liniei de demarcatie(n.r. granita nerecunostcuta dintre Osetia de Sud si teritoriul controlat de Tbilisi) si aveam prezentari despre UE, ce facem noi si care este rolul nostru acolo. Directoarea unei scoli ne-a intrebat o data daa vrem sa asistam la lectii si am spus ca vreau sa mergem la o ora de istorie. Nu stiu cat era scenariu si cat era realitate: o parte a elevilor prezentau punctul de vedere ”anti-rus” cu privire la pactul pe care Irakli al II-lea, regele Georgiei, l-a incheiat cu Imperiul Tarist la 1801, georgienii simtindu-se atunci amenintati de Imperiul Persan. Cealalta parte sustinea ca nu exista o alternativa la relatiile cu Rusia, ca persanii ar fi dorit sa decimeze populatia Georgiei si sa o colonizeze cu iranieni. In discutiile cu oamenii din sate foarte rar am auzit pozitii clare anti-Rusia, oamenii erau poate anti-Putin, anti-Medvedev, dar nu cu incrancenari. Oamenii de rand  nu erau anti-Rusia, vorbeau rusa. Doar echipa romaneasca de monitori avea un georgian.

Totusi, exista o istorie comuna. Cu sigurantata exista o atitudine pro-occidentala, dar la fel ca si in Romania, in anii 1990, Vestul este ravnit pentru bunastarea materiala. In Georgia post-comunista, la fel ca si in Estul Europei in anii 1990, exista clivaje importante intre o parte a populatiei care este bogata si o alta care este foarte saraca care determina si aceste atitudini. Spre exemplu, oamenii de la tara sunt foarte circumspecti si nu au o atitudine anti-Rusia si nu sunt total pro-occidentali. Sunt mai circumspecti.