Publicat de: octavianmanea | 05/03/2009

Pariul generalului Petraeus numit “the surge”

the-gamble2Presedintele Statelor Unite a anuntat recent, ca pe 31 august 2010 misiunea de lupta a Americii in Irak va lua sfarsit. Pana la acel moment trupele americane se vor retrage gradual, urmand ca efectivele sa fie reduse pana la 35.000-50.000 de oameni. Ce se va intampla in Irak dupa august 2010?

 

Ultima carte publicata de Thomas Ricks (senior fellow la Center for New American Security-un fief al teoreticienilor americani ai contrainsurgentei)- The Gamble: General David Petraeus and the American Military Adventure in Iraq 2006-2008, este departe de a fi optimista.

In general in America se crede ca razboiul din Irak a luat sfarsit. Dimpotriva, crede Ricks, s-ar putea sa ne aflam de abia la jumatatea sa. Daca privim retroactiv, natura razboiului din Irak a evoluat permanent: mai intai am avut o invazie de tip blietzkrieg, urmata de o ocupatie militara foarte deficitar gestionata, insurgenta, razboiul civil si finalmente contraofensiva Statelor Unite-asa numita “the surge”. Acum ne aflam intr-o perioada in care principalii actori irakieni incearca sa imagineze o formula de guvernare care sa reflecte un Irak fara americani. Generalul Ray Odierno, actualul comandant american din Irak, crede insa ca in 2014-2015, adica la mai mult de 10 ani de la invazia Irakului, America ar putea fi inca nevoita sa mentina aici in jur de 30.000 de militari.

 

Pe acest fond, avertismentul ambasadorului SUA din Irak, Ryan Crocker ne arata cat de incert este viitorul Irakului si cat de putin depinde acesta de Statele Unite: evenimentele care vor defini mostenirea razboiului din Irak in imaginarul colectiv nu au avut inca loc (The events for which the Irak war will be remembered have not yet happened); modul in care lumea va privi America “va depinde de ceea ce se va intampla de acum inainte, nu de ceea ce s-a intamplat pana astazi”. Paradoxul consta in faptul ca desi Irakul post-2010 va fi considerat o creatie americana, totusi America va avea un rol din ce in ce mai redus in modelarea dinamicilor interne irakiene. Un moment extrem de sensibil va fi sfarsitul lui 2009 cand vom avea alegeri nationale in Irak intr-un context in care prezenta americana se va fi diminuat semnificativ.

 

Pe de alta parte, Tom Ricks spulbera unul dintre miturile hiperalimentate de catre presa internationala si in special de catre administratia George W. Bush: succesul asa-numitei “the surge”. Sigur, efectele si consecintele sale imediate, la nivel tactic sunt indiscutabile. La nivel tactic, suplimentarea trupelor americane intr-un moment in care Irakul era devastat de insurgenta si in pragul unui razboi civil generalizat (sfarsitul anului 2006), a reusit sa stabilizeze Irakul. Strategia de contrainsurgenta a generalului Petraeus centrata pe asigurarea protectiei cetateanului irakian (in orice contrainsurgenta, populatia civila este centrul de gravitate) si pe o logica de tipul “clear, hold and build” (curata, mentine si construieste) a transformat Irakul. Pur si simplu Irakul la sfarsitul mandatului generalului Petraeus (octombrie 2008) nu are nicio legatura cu mostenirea dezastruoasa lasata de Donald Rumsfeld la sfarsitul lui 2006.

 

Se uita insa cateva lucruri fundamentale (relevante astazi mai ales in contextul in care se pregateste trasplantarea doctrinei Petraeus in Afganistan).

 

1. The surge a fost un pariu riscant, un joc de noroc. Nimeni nu stia daca va reusi, nici macar generalul Petraeus.

2. The surge a fost extrem de dificila. Luni la rand, dupa institutionalizarea noii strategii, pierderile americane au crescut exponential. Este un calcul cost/beneficiu aici: accept pe termen scurt pierderi mai mari, pentru a obtine beneficiul stabilizarii pe termen lung. Strategia lui Rumsfeld era aceea de a -i mentine pe soldatii americani in baze sigure, departe de irakieni (si care practic ramaneau singuri intr-un no man’s land-intr-un teritoriu disputat atat de americani cat si de insurgenta, dar necontrolat decisiv de nimeni). Esecul lui Rumsfeld a fost total. Pe acest fond intervine strategia “clear, hold and build” menita a oferi protectie irakienilor si de a decupla insurgenta de eventualul sprijin al populatiei civile. Dar asta insemna automat mai multi soldati americani in mijlocul civililor, ceea ce creste potentialul de expunere al militarilor americani. Oare europenii isi vor asuma riscuri similare in Afganistan? Costuri mai mari pe termen scurt, in ceea ce priveste pierderea de vieti omenesti, pentru beneficiul stabilizarii pe termen lung al Afganistanului? Rememorand anul 2007 (cand incepe institutionalizarea noii strategii de contraninsurgenta pe fondul suplimentarii fortelor americane), Generalul Petraeus i-a relatat lui Tom Ricks ca intreaga perioada a fost pentru el, un “cosmar ingrozitor” (horrific nightmare).

3. The surge a reusit la nivel militar (tactic), dar a esuat la nivel (strategic) politic. Scopul sau nu a fost unul limitat exclusiv la stabilizarea si securizarea Irakului. Aceasta era doar faza tactica. Dincolo de aceasta s-a dorit crearea unui “breathing space” de natura politica care ar fi permis actorilor locali, esentiali pentru stabilitatea Irakului sa ajunga la reconciliere politica, sa negocieze un aranjament de guvernare pentru un mediu post-american. The surge ambitiona solutionarea problemelor de natura structurala ale Irakului: tensiunile centru-periferie, tensiunile de natura etnica si religioasa care aproape impinsesera Irakul intr-un razboi civil. Astazi avem o consolidare semnificativa a climatului de securitate insa, in esenta lor, problemele de natura structurala sunt tot acolo. Niciuna dintre provocarile de baza, fundamentale, care tin de structura Irakului nu au fost rezolvate-relatiile de putere dintre siiti, suniti si kurzi, sau distributia beneficiilor economice de pe urma comercializarii petrolului. Toate acestea nu sunt inca reglate prin aranjamente transparente de impartire a puterii. Desi “the surge” tocmai asta isi propunea. In plus nu toti actorii irakieni joaca dupa aceleasi reguli ale jocului. Intrebarea este cum vor evolua toate acestea in absenta americanilor. Este sistemul politic irakian capabil sa se autosustina si sa-si regleze singur tensiunile structurale? Generalul Ray Odierno spunea recent ca unul dintre efectele politice ale stabilizarii Irakului este o societatea irakiana mai divizata si mai sectara. Unii actori politici irakieni au folosit efectele induse de stabilizare in propriul beneficiu, acela al consolidarii clivajelor din societatea irakiana. Teama este ca in absenta fortelor americane, Irakul se poate intoarce la “the old ways of doing business”.

 

Randurile de fata, departe de a fi o pledoarie pentru mentinerea indefinita a americanilor in Irak (o erezie deopotriva pentru libertarieni si realisti), totusi sunt o invitatie la reflectie. Problema o constituie (timingul) momentul retragerii: efectul unei retrageri premature ar putea fi anarhizarea Irakului.

PS: Stiti cum a convins Petraeus o buna parte a insurgentei irakiene sa inceteze sa fie parte a problemei, devenind parte a solutiei? Sa se transforme din inamicii de „ieri”, in aliatii temporari de „azi”? Platindu-i, trecandu-i pe statul de plata al armatei americane.

 

We’ve made a lot of deals with shady guys. It’s working. But the key is, is it sustainable?„-spunea colonelul Michael Galloucis, comandantul politiei militare din Bagdad in 2007.

 

Saddam Hussein taught them how to [suppress urban populations] and we’ve just reinforced that lesson for four years. They’re ready to kill people – a lot of people – in order to get stability in Iraq„, spunea maiorul Matt Whitney un consilier al generalilor irakieni in 2006.

Anunțuri

Responses

  1. Foarte interesant si instructiv pentru mine; nu-mi permit sa comentez, incerc sa aflu.
    Multumesc.

  2. Am citit articolul cau mare atenţie, dar. deşi irakienii doresc plecare aamericanilor, situaţia nu va fi deloc roză după întoacererea acestora acasă, şi asta pentru că nu există o suficientă consolidare a instituţiilor statului în Irak.
    În al doilea rând, SUA recunoaşte costul enorm al menţinerii trupelor sale aici, cost pe care îl suportă din ce în ce mai greu.
    În al treile rând, modelul pe care SUA vrea să-l impună, în organizarea statală nu se pretează pe spiritul populaţiei de acolo. Aici s-ar putea obiecta invocând Turcia, dar este o excepţie care întăreşte regula.
    A concepe lumea musulmană în prisma celei vestice, e o mare eroare pe care strategii vestici încep să o simtă.
    Prelungirea şederii trupelor aici ar însemna o întârziere a declanşării procesului de aşezare, conform propriilor calapoade, a instituţiilor irakiene, dar odată şi odată tot va trebui să se întâmple inevitabilul.
    Va fi o structură politică hibridă, se va prezerva cea de acum prin repetarea de alegeri libere? Greu de prezis, atâta timp cât toţi suntem de acord că actualul sistem politic a fost prezervat doar cu arma la spatele celor care, majoritari, nu îl văd ca o soluţie pentru irak, şi mă refer şa irakieni. Asta şi din cauza societăţii irakiene extrem de devizate.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: