Publicat de: octavianmanea | 06/02/2009

Cum definim victoria in Afganistan?

Cum definim victoria in Afganistan? Care sunt obiectivele realiste pe care Occidentul si le poate propune in Aganistan? Si cum le obtinem?

Toate acestea sunt intrebari esentiale la care Europa si Statele Unite trebuie sa gaseasca un raspuns in cel mai scurt timp. Si unul comun. In Europa, sprijinul la nivelul opiniei publice pentru misiunea NATO din Afganistan este din ce in ce mai redus. Si asta intr-un moment in care administratia Obama – aflata in plin proces de reevaluare a prioritatilor sale strategice – va cere mult mai multe de la Europa: resurse, oameni, o relaxare a restrictiilor politice (asa numitele national caveats) care limiteaza enorm flexibilitatea tactica si operationala a aliatilor.
Semnalele sunt clare: Washingtonul se pregateste sa aplice in Afganistan doctrina Petraeus, ceea ce este de negandit fara o suplimentare semnificativa a trupelor, pe modelul celei care a contribuit la stabilizarea Irakului post Rumsfeld (celebra the surge). NATO trebuie sa invete un nou meniu operational si care, pe fond, reprezinta un test al relevantei sale in mediul de securitate contemporan -trebuie sa invete sa faca eficient contrainsurgenta. Pe scurt, Alianta trebuie sa aplice in Afganistan reteta succesului din Irak: o strategie de tipul “curata, mentine, construieste” (clear, hold, build).

Un raspuns privind finalitatea acestei strategii a fost oferit intr-un recent “policy brief” al Center for New American Security (CNAS)-Tell me why we’re there? Enduring interests in Afghanistan (and Pakistan)-linkul aici.

Identificam 2 idei pricipale:
1. Obiectivul nostru in Afganistan trebuie sa fie mult mai amplu decat acela de a lupta impotriva teroristilor, dar totusi mult mai mic decat ambitia nerealista de a transforma Afganistanul intr-o prospera democratie reprezentativa moderna. Obiectivul nostru trebuie sa fie unul tangibil si anume-crearea unui sistem de guvernare capabil sa se autosustina si care poate asigura suficienta securitate poporului afgan.
2. In egala masura este nevoie de a construi un stat capabil sa reconcilieze si sa reflecte 2 niveluri simultane de autoritate intr-un aranjament functional – nivelul guvernarii centralizate cu structurile traditionale de autoritate si putere tribala. Un echilibru intern, o balanta de putere intre centru si periferie, intre structurile locale de putere traditionale si autoritatea centrala – nu un control al guvernului central in toate directiile – este cheia stabilitatii afgane.

Autorii acestui mic raport (Nathaniel Fick, Dave Kilcullen, John Nagl, Vikram Singh) sunt niste persoane cu o influenta considerabila cel putin asupra structurilor de autoritate direct responsabile de implementarea strategiei: pe de o parte generalul Petraeus, iar pe de alta parte Departamentul Apararii. 2 dintre autorii briefing-ului precum David Kilcullen sau John Nagl sunt apropiati ai generalului Petraeus. In 2007, David Killcullen a fost consilier principal pe probleme de contrainsurgenta al generalului Petraeus, iar John Nagl a fost parte a echipei care a redactat noul Manual de Contrainsurgenta al armatei americane (celebrul manual Petraeus care a indus o schimbare de paradigma, o reconceptualizare integrala a modului in care Statele Unite trebuie sa poarte razboiul). In plus, toti autorii sunt experti in cadrul CNAS – un important think tank din Washington al carui presedinte, Michele Flournoy, tocmai a primit o pozitie de top in departamentul condus de Robert Gates (cea de Undersecretary of Defense for Policy).

Dincolo de aceste obiective punctuale, pe termen lung, Occidentul trebuie sa se asigure ca Afganistanul nu mai poate redeveni un sanctuar, un refugiu sigur, o baza teritoriala operationala pentru Al Qaeda (sigur ca si Pakistanul are un rol esential aici, insa aceasta problema o vom dezvolta intr-o alta postare).

Si Fareed Zakaria, editorul Newsweek are cateva foarte interesante reflectii legate de cum trebuie Occidentul sa abordeze provocarea afgana (linkul aici):

Mai intai este imperativ un efort de credibilizare a guvernului afgan. Astazi, imaginea sa la nivelul societatii afgane este aceea a unei structuri slabe, nefunctionale si disfuctionale, in mare parte corupta. Grav este ca numeroase dintre elementele guvernamentale corupte sunt sprijinite de catre Vest. Efectul nu este altul decat acumularea unui imens deficit de legitimitate al guvernului in fata societatii in special pe fondul incapacitatii sale de a asigura acesteia bunuri publice minimale (precum securitatea). In acest context, se impune o refondare a legitimitatii sale printr-un efort de integrare a structurilor traditionale de putere de la nivel local. Guvernul nu poate sa ajunga la cetatean decat prin intermediul acestor structuri locale, singurele care au o legitimitate autentica, naturala pentru omul de rand. “Obiectivul nu trebuie sa fie un guvern central puternic (Afganistanul este prin natura sa descentralizat), ci un guvern legitim, credibil, capabil sa isi creeze o infrastructura de aliati locali pe toata suprafata Afganistanului”.

Pe de alta parte, Zakaria dezvolta ideea crearii premiselor decuplarii Al-Qaeda de Talibani. Occidentul si guvernul afgan ar trebui sa ofere anumite stimulente (deopotriva economice si politice) suficient de atractive pentru a coopta o parte a elementelor talibane, decuplandu-le in acelasi timp de Al Qaeda: “Al-Qaeda este o organizatie fara stat, care nu controleaza un teritoriu anume; ea poate supravietui doar intr-o comunitate gazda. Obiectivul nostru ar trebui sa fie decuplarea Al-Qaeda de aliatii sai din Afganistan si Pakistan. Privata de sprjinul local, ar deveni o amenintare mult mai putin periculoasa”. Sigur ca exista diferende ireconciliabile intre Statele Unite si talibani insa asta nu inseamna ca Statele Unite se afla in razboi cu toate grupurile islamiste cu care are eventuale diferende ireconciliabile. Spre exemplu, Statele Unite nu se afla in razboi cu monarhia Saudita, desi lista deferendelor este lunga (drepturile femeilor, spre exemplu). Statele Unite ar trebui sa negocieze cu talibanii, singura conditie fiind aceea de a nu mai acorda sprijin Al-Qaeda. Statele Unite se afla in razboi cu talibanii tocmai pentru ca sprijina reteaua Al-Qaeda.

Sa ne amintim strategia folosita de Petraeus pentru a stabiliza Irakul anarhizat de o insurgenta devastatoare – elaborarea unui regim complex de stimulente care au convins elemente ale insurgentei sa abandoneze lupta de guerilla si sa devina parte a sistemului. Nu poti merge pe o logica a eliminarii totale a insurgentei. Violenta nu poate fi nediscriminata. Dimpotriva, trebuie create premisele reconcilierii, ale destinderii, maximizand astfel potentialul de cooperare si cooptare a unei parti a insurgentei in sistem. Este, daca vreti, o logica pur palmerstoniana: un stat nu are prieteni sau dusmani permanenti, ci doar interese permanente.

Anunțuri

Responses

  1. Este, daca vreti, o lipsa de logica. Imi pare rau Otto. Lectura e instructiva dar pierde din vedere termenii in care s-ar face aceasta operatiune. Obama nu va investi bani in Afghanistan. Primul lui gest a fost un trade bill protectionist, in care statul se va obliga sa cumpere de la firmele americane serviciile si produsele de care are nevoie. Sigur, o mare greseala, care pune SUA intr-o pozitie ambigua din punct de vedere economic. Dar e un semnal al lucrurilor care vor veni. America lui Obama e o America egoista, autosuficienta, izolationista si lipsita de generozitate. America lui Obama nu va investi in Afghanistan, in ciuda rapoartelor, analizelor, teoriilor ale acestor indivizi care par a controla destinul extern al celui mai puternic stat de pe planeta. E in joc anul electoral 2010, e in joc realegerea lui Obama.

  2. Foarte interesanta abordarea acestor specialisti. De fapt, mai corect ar fi spus abordarea generalului Petraeus.

    Acest raport de care vorbesti are insa rolul sa ne arate cateva lucruri mai profunde, pe care voi incerca sa le trec in revista:

    1. Aceasta noua strategie de stabilizare, mai intai a Irakului si acum a Afganistanului, vine de la un general al armatei SUA. Pana sa puna in practica principiile lui Galula, Petraeus era un personaj ignorat cu desavarsire de mass-media internationala si, cred, chiar de catre politicienii americani.
    2. Solutia de stabilizare a Irakului nu a venit dinspre cohortele de birocrati si experti, mobilizate de SUA in zona de conflict si platite cu sume enorme din banii contribuabililor americani. Ea a venit de la un general al armatei SUA, un om care a inteles si constientizat ca ideologia si operatiunile militare clasice nu sunt suficiente.
    3. Petraeus reprezinta „hartia de turnesol” pentru clasa politica americana, cu extensie la politicienii europeni. Nu ar fi fost rolul lui sa aiba o viziune coerenta despre situatie. Ar fi fost rolul acestor „decision makers”. Politicienilor occidentali le lipseste elementul care a facut civilizatia occidentala victorioasa la nivel global: VOINTA in general si VOINTA POLITICA in special.
    4. Inteligenta vie a abordarii lui Petraeus va face ca ea sa fie asumata de actuala adiministratie americana. Administratia Obama va continua si rafina politica externa a lui George W. Bush. Ocazie cu care sper ca se va destrama si aura de catalizator al schimbarii asumata de actualul presedinte american. Obama va fi continuatorul politicii externe promovate de administratia Bush.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: